Chifu Panaite

Chifu Panaite


Critical References


Inca de la primele sale lucrari, Panaite Chifu si-a propus sa rezolve o serie de probleme care tin de limbajul formal, de identitatea structurilor sculpturale. Cautarile sale depaseau inca din acea faza interminabilele dezbateri ce urmareau fie motivatia discursului figurativ, cu obstinatul program de lectura a lumii vizibile, fie abandonul observatiei si aplecarea sistematica asupra orizontului interior. In plus, sculptorul avea de raspuns unor voci ale lumii moderne care anuntau incetarea functionalitatii artei sau sustineau cantonarea ei intr-o arie a mecanicului cumul de material, a ingustei referentialitati, a derizoriului.

Drumul ales de Panaite Chifu a urmat cu consecventa acest program care, in vremea din urma, capata o deosebita claritate prin stabilirea conceptului de „sculptura atmosferica”. Ajuns la o deplina maturitate, la o desavarsita intelegere a particularitatii de exprimare prin intermediul sculpturii, el dezvolta un punct de vedere complex, care sa asigure o buna lectura a formei incredintata spatiului. Stabilirea acestui sistem perspectival este o preocupare constanta a laboratorului sau de creatie, o urgenta fata de orice aspect al problemelor de reprezentare.

Panaite Chifu asimileaza achizitiile intamplate de-a lungul istoriei privind insurubarea vointei cognitive in universul realitatii. Perspectiva albertiana a Renasterii, consacrand o evaluare a elevatiei lucrurilor, a fost mult largita de Cézanne prin descoperirea valorilor termice si obtinerea celei de-a treia dimensiuni in cadrul bidimensional. Aceasta intelegere cubista, aceasta conditie ronde-bossea sculpturii este acum amplificata spre o vizune totala a formei.

Folosind pentru lucrarile sale denumirea de „sculptura atmosferica”, Panaite Chifu elibereaza obiectul de orice constrangeri, facandu-l sa evolueze independent in spatiu. Desigur, independenta acestor forme este o iluzie, dupa cum iluzorie este si levitatia lor, pentru ca, fireste, intodeauna exista un punct de sprijin unde se descarca energiile gravitationale, dar scopul principal al artistului a fost atins: perceperea operei dintr-o totalitate de unghiuri, fapt ce „deschide” obiectul sculptural spre mediul ambiant.

Consecinta acestei viziuni ample, nestingherita de conventii, este abordarea unei largi problematici spatiale, extinsa la nivel planetar si cosmic. Daca avem in vedere numai lucrarile realizate in materiale definitive (multe proiecte, dintre care unele sunt incluse in albumul de fata, asteapta inca sa fie realizate), putem cita titluri care trimit direct la aventura spatiala a omului: Via galactica, Samanta celesta, Calatorie universala, Casa de pe planeta Q, Gand stelar, Miscari stelare, Parlamentul universuluietc. Si lucrarile care vizeaza realitati pamantesti au o adresa care presupune un voiaj cognitiv, o tendinta extatica continuta in eliberarea din statismul traditional sau din granitele temporale: Spre inima lumii, Amprenta unei lumi pierdute, Drumuri milenare, Memoria Terrei, Ceasul Terrei, Pereche din centrul lumii, Ruinaetc.

Sculptorul a ajuns la o profunda cunoastere a materialelor la care recurge - lemn, marmura, granit, calcar, bronz etc. -, gasind de fiecare data cele mai bune solutii pentru ca ansamblul lucrarii sa ramana intr-un echilibru perfect, pastrat pe durata afirmarii potentialului energetic imprimat volumelor in miscare. Este o cunoastere cu atat mai necesara in conditiile in care dinamica „zborului” si tensiunile venite din adancul fiintei sculptorului pot tulbura ordiunea lucrurilor, instalarea valorilor rationalitatii. Incongruenta monolitica a materialului in care urmeaza sa lucreze cedeaza treptat pe masura interventiei, dezvaluind formele purtatoare de sens, fie ca, din punctul de vedere al organizarii volumetrice, au o amploare evidenta, sau sunt faramitate de un puls imprevizibil. Pendularea permanenta intre zone controlate de forte rationale, care impun domnia principiilor clare, impinse uneori pana la disciplina si simetria unor corpuri geometrice, si zone rezervate framantarilor launtrice asigura acestor forme o deosebita mobilitate, o capacitate de evolutie, de miscare acolo unde pareau destinate unor pozitii statice in spatiu. Actiunea autorului are o adresa foarte concreta, fiind circumscrisa realitatilor cotidiene, terestre, dar ivirea in amorful material a unor morfologii ce evoca teritoriile astrale ne dovedeste ca perspectiva spre care tind aceste lucrari apartine intradevar domeniului „atmosferic”. Este un pas inainte pe care il face sculptorul pe calea perfectionarii procedeelor perspectivale.

Urmarirea partiturii spatiale a volumelor in dependeta lor fata de mediul cosmic ii permite lui Panaite Chifu sa se preocupe si de problemele cromatice (expozitiile, la fel si sintezele sale, cum este si albumul de fata, cuprind si opere picturale, schite ale unor viitoare lucrari) si, lucru foarte important, analize si utilizari ale luminii, ale regimului diurn si nocturn in care sunt percepute formele. Cu multa maiestrie, el stapaneste totalitatea de factori ai conditiei atmosferice, in fond existenta fireasca a obiectelor discursului pe care il sustine.

In perioada care s-a scurs de la debutul sau, sculptorul a parcurs distante impresionante, lasand pretutindeni amprente palpabile ale voiajului „atmosferic”. Secvente ale gandirii lui sculpturale se afla in mai multe locuri din Romania, dar si din Franta, Germania, Spania, Portugalia, Italia, Elvetia, Olanda, Albania, Luxemburg, Turcia, Coreea de Sud, Taiwan, China, Japonia... Panaite Chifu este o prezenta de prestigiu in „muzeul imaginar” al lumii, si sa speram ca se va gasi intelegere si suport pentru marile ansambluri care asteapta inca in proiectele sale.

Informatii disparate despre opera sa ne-au oferit cataloagele de expozitie, stirile culturale inserate accidental, fara rigoare, in presa aservita mai curand unor scandaluri si evenimente fara importanta. Este o situatie pe care un album poate s-o corecteze, fapt sprijinit si de expozitiile din spatiile muzeale, care se arata tot mai interesate de creatia lui Panaite Chifu, in care recunosc una dintre cele mai clare si mai autoritare voci din sculptura contemporana. - Constantin Prut, critic si istoric de arta.

CV

CURRICULUM VITAE

PANAITE CHIFU

Membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, Sectia Sculptura.

Data si locul nasterii: 24.05.1953, Silistea Gumesti,Teleorman

Studii: Institutul de Arte Plastice “N.Grigorescu”, Bucuresti, Sectia Sculptura,promotia 1979

PARTICIPARI LA EXPOZITII (selectiv) :

Din 1980 participa la numeroase expozitii de sculptura si desen, organizate in Romania, in special in Bucuresti.

2016 _ Expozitie personala de sculptura, I.C.R. Beijing, China

2014 – Expozitie personalade sculptura, Haga, Olanda, Ambasada Romaniei

2012 – Expozitia Internationala de Sculptura Monumentala, Taichung, National Taiwan Museum

Of Fine Arts

2011 – Expozitia Internationala de Sculptura Publica, Wuxi, China

2010- Expozitia Internationala de Sculptura Monumentala in Cupru, Tongling, China

2009 - Expozitie Internationala de Sculptura, Taipei si la Taichung, Taiwan

2008 - Expozitie Internationala de Arta, Arrone ( Terni ) , Italia

2008 - Expozitia internationala de sculptura, Monterrey, Mexic – Muzeul de Arta Contemporana

( MARCO )

2007 - Expozitia internationala de arta, Gifu Prefectural Museum – Seki-City, Japonia

2007 - Expozitie de sculptura mica – Tudela de Duero, Spania

2005 - Bienala internationala de sculptura Toyamura, Japonia

2003 - Expozitie internationala de sculptura Miyazaky, Japonia

2003 - Bienala internationala de sculptura Ravenna, Italia

2001 - Expozitie de sculptura monumentala Knokke, Belgia

2001 - Expozitie internationala de grup(sculptura) „Anixis International Art Gllery“, Baden,

Elvetia

2001 - Bienala internationala de sculptura Hualien, Taiwan

2001 - Bienala internationala de sculptura Toyamura, Japonia

2001 - Expozitie la “Galerie du Triangle”(sculptura) Lyon, Franta

2000 - Bienala internationala de sculptura de la Saumur(si itineranta la:Doue la Fontaine,

La Baule, Saint Lo), France

1999 - Expozitie internationala de grup(sculptura) Zurich, Elvetia

1999 - Expozitie de grup(sculptura) Atena, Grecia

1999 - Expozitie de grup(sculptura) “Anixis International Art Gallery”, Baden,

1994 - Bienala de desen de sculptori Muzeul Artelor Aplicate, Budapesta,Ungaria

1992 - Bienala internationala de sculptura Ravenna, Italia 1991 - Bienala internationala de grafica Gyor, Ungaria

1991 - Expozitie internationala de sculptura Legnano, Italia 1990 - Expozitie de grup(desen si sculptura) Aerdt, Olanda

1990 - Bienala internationala de sculptura Ravenna, Italia

1989 - Expozitia internationala miniatura(desen) Toronto, Canada

1988 - Bienala internationala de sculptura Ravenna, Italia

EXPOZITII PERSONALE :

2016 – Expozitie personala de sculptura, I.C.R. Beijing, China

2016 - Expozitie personala de sculptura, Muzeul de Arta Constanta

2015 – Expozitie personala de sculptura, Muzeul de Arte Vizuale Galati

2015 – Expozitie personala de sculptura, Sala Th. Pallady, Biblioteca Academiei Romane

2014 – Expozitie personala , Haga, Olanda, Ambasada Romaniei

1999 - Expozitie personala, Sala Ronda a Ministerului Culturii, Teatrul National

PARTICIPARI LA SIMPOZIOANE DE SCULPTURA MONUMENTALA:

2017- Besse, Franta, andezit

2016 – Tg. Jiu, Romania, Simpozion International, Universalia”, andezit, 165 x 160 x 60 cm

2016 _ Chiayi, Taiwan, Simpozion International, “Perechea din centrul lumii”, marmura, 310 x

120 x 100 cm

2014 – Istanbul(Beylikduzu), Turcia, Simpozion International, “Memoria Terrei”, marmura de

Marmara, 330x65x55cm

2013 – Izmir ( Karsiyaka), Turcia, Simpozion International, “Via pax”, marmura,

270 x 80 x 60 cm

2012 - Beypo(BenQ), Taiwan, Simpozion International, “Ruina Z”, marmura, 320x90x90 cm

2012 – Istanbul ( Kartal), Turcia, Simpozion International, “ Ruina”, marmura de Marmara,

280 x 90 x 80 cm

2011 – Beypo(BenQ), Taiwan, Simpozion International,“Secretul nepatruns”, marmura,

200 x 115 x 115 cm

2011 – St. Blasien, Germania, Simpozion International, “Forme calatoare”, lemn,

290 x 60 x 50 cm

2011 – Mirosi, Romania, Simpozion National,“Perechea din centrul lumii”, marmura de

Ruschita, 300 x 120 x 60 cm

2011 – Koca, Albania, Simpozion International,“Apologia vietii”, dolomit, 600 x 70 x 25 cm

2010 – Oulx, Italia, Simpozion International, “Filostella”, marmura de Carrara, 150x80x50cm

2010 – Tongling, China, : Amprenta unor lumi pierdute”, bronz, 314 x 145 x 100 cm

2010 – Luxembourg, Simpozion International, “Simbioza”, stejar, 205 x 100 x 95 cm

2009 - Castelraimondo, Italia, “Calatorie universala”, 400x250x80 cm, marmura de Carrara.

2008 - Hinojosa Del Duque, Spania – “Voyage universal”, 950x250x100 cm, calcar

2008 - Korce, Albania – “Memoria Terrei”, 350x50x50cm, dolomit

2008 - Arrone (Terni), Italia – “Detaliu pluvial”, 350x300x80cm, travertin

2007 - Monterrey, Mexic – “Amprenta unor lumi pierdute”, marmura neagra

2007 - St. Blasien, Germania – Simpozion International de Sculptura , “ Balerine”,lemn,

340x100x60cm

2007 - Mioveni, Romania – “Ezoterica”, φ900x260cm, marmura

2006 –Hyuga, Japonia, Simpozion International de Sculptura, :Casa de pe Planeta Q”, granit,

260 x 115 x 60 cm

2006 – Icheon, Corea de Sud, Simpozion International de Sculptura, “Gand stelar’, granit,

320 x 230 x 210, cm

2006 – Cstelraimondo, Italia, Simpozion International de Sculptura, “Amprenta unor lumi

pierdute”, marmura de Carrara, 225 x 83 x 73 cm

2005 – Hualien, Taiwan, Festival International de Sculptura, “Radiografia timpului”, marmura,

300 x 140 x 65 cm

2004 – St. Blasien, Germania, Simpozion International, “Zborul zanelor”, lemn, 380 x 60 x 50 c

2004 – Castelraimondo, Italia, Simpozion International, “Good bye”, marmura de Carrara,

300 x 110 x 100 cm

2004 – Oliveira de Azemeis, Portugalia, Simpozion International, “Locuri sub cer”, lemn,

1500 x 500 x 500 cm

2003 – Baden, Elvetia, “Asteptare”, 200 x 100 x 100 cm, gresie

2003 – Pontedera, Italia, Simpozion International, “Muntele ingerilor”, lemn, 188 x 90 x 63 cm

2003 – Verona, Italia, Simpozion International, “Via pax”, marmura de Carrara,

200 x 70 x 60 cm

2002 – Baden, Elvetia, “Spirite regasite”, granit, 300 x 200 x 50 cm

2002 – Castelraimondo, Simpozion International, “Cerul meu”, travertine, 270x260x250 cm

2001 - Pitesti, Romania, Simpozion International, “Spre inima lumii”, marmura Ruschita,

650 x 430 x 320 cm

2001 – Montbrison, Franta, Simpozion International, “Astree et Celadon”, calcar, 120x60x60cm

2000 – Guilin, China, Simpozion International, “Templul spiritelor pure”, marmura,

1500 x 500 x 310 cm

2000 – St. Blasien, Germania, Simpozion International, “Cant pentru Univers”, lemn

360 x 65 x 45 cm

2000 – Caldas da Rainha, Portugalia, , Simpozion International, “Mesaj din alta lume”, marmura,

340 x 250 x 150 cm

2000 – Fuente Palmera, Spania, Simpozion International,“ Imbratisare”, calcar, 200x100x100 cm

1999 – Bucuresti, Romania, Simpozion National, “Drumuri milenare”, marmura de Ruschita,

240 x 230 x 160 cm

1997 – Woerden, Olanda, Simpozion International, “Energy H2O”, dolomit, 180 x 100 x 80 cm

1996 – Oarba de Mures, Romania, Simpozion National,“ Fragment stelar”,calcar, 660x360x310

1986 – Covasna, Romania, Simpozion National, “Galaxie”, andezit, 450 x 220 x150cm

1985 – Babadag, Romania, Simpozion National, “Cuib si cer”, calcar, 600 x 320 x 260 cm

LUCRARI PUBLICE DE ARTA FIGURATIVA:

BUSTURI (bronz): C. Giurascu, Ion Basgan, Loventhal, Marin Preda

RELIEFURI (bronz): Constantin Brancusi, Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Gerge Cosbuc, Nicolae Iorga, Tristan Tzara, Ion Vinea, Vasile Alexandri, Ion Vinea,Ion Marin, etc.

LUCRARI IN LOCURI PUBLICE SI COLECTII :

Romania, Grecia, Olanda, Franta, Belgia, Ungaria, Canada, USA, Cipru, Austria, Italia, Serbia, Turcia, Anglia, Germania, China, Norvegia, Suedia, Elvetia, Polonia, Spania, Portugalia, Japonia, Corea de Sud, Mexic, Albania, Taiwan, Luxembourg.

PREMII:

2011 –Medalia sin Diploma “Membru de Onoare” al UNIMIR Romania

2007 – Premiul “ Constantin Brancusi”, acordat de catre Filiala Dolj a Ministerului Culturii si

Revista Lamura, Craiova

2006 - Premiul II, Simpozionul International de Sculptura , Icheon, Corea de Sud

2005 – Marele Premiu, Expozitia Internationala Bienala de Sculptura, Toyamura, Japonia

2004 – Premiul I “The best interpretation”, Simpozionul International de Sculptura, St. Blasien,

Germania

2003 – Premiul III, Simpozionul International de Sculptura , Verona, Italia

2003 – “ Il signalazione di merito’, Expozitia Bienala de Sculptura , Ravenna, Italia

2000 – Premiul I “ For the originality”, Simpozionul International de Sculptura, St. Blasien ,

Germania

2000 – Premiul I , Simpozionul International de Sculptura Fuente Palmera, Spania

1997 – Premiul III, Simpozionul International de Sculptura , Woerden, Olanda

1992 – Medalia de bronz, Expozitia Internationala de Sculptura, Ravenna , Italia

1992 – Premiul Presedentiei Consiliului de Ministri Al Republicii Italia, Expozitia Internationala

de Sculptura , Ravenna, Italia

1990 – Medalia de Aur, acordata de catre “ Mon Art International- Firenze”, Expozitia

Internationala de Sculptura, Ravenna, Italia

1988 – Mentiune Privata, Expozitia Internationala de Sculptura , Ravena, Italia

1988 – Medalia de Aur Comuna, Expozitia Internationala de Sculptura , Ravenna Italia.